Péter Kolta iniţial s-a pregătit pentru a deveni artist plastic, dar în final a absolvit Academia de Muzică din Budapesta. Această predilecţie către artele plastice îşi pune amprenta pe compoziţiile chitaristului, căci ultimul album pe care trioul l-a scos anul trecut, cuprinde piese care au la bază sinestezia culorilor, fiecare dintre piese fiind inspirată de câte-o pictură. Péter Kolta cântă la chitară flamenco, utilizând scările muzicale tradiţionale maghiare. „Îmi place foarte mult jazzul şi muzica clasică, în general muzica pentru chitară, dar pentru mine sunt foarte importante şi rădăcinile.”
Caracterul compoziţiilor lui Kolta sunt subliniate în acest concert de invitata serii, cântăreaţa Szofi Berki. Cântăreaţa a scris şi texte pentru compoziţii, astfel acestea căpătând un nou sens.
Szofi Berki face parte din trupa de teatru internaţional EuAct, participă frecvent la festivaluri din străinătate. O putem vedea interpretând un rol feminin în mult premiata peliculă Genezis de Bogdán Árpád, respectiv în scurtmetraje, seriale, dar şi în piese de teatru. A cântat în trupele Anemona&Canarro, respectiv Pan y Canela.
Membrii formaţiei:
Kolta Péter – chitară
András Márkosi – percuţie
László Máthé – contrabas
Invitată: Szofi Berki – voce
Concertul se încadrează în Zilele Jazzului Maghiar la Bucureşti (16-19 octombrie), organizată de Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti.