Una dintre cele mai iubite trupe de rock alternativ din România, Coma s-a înființat la începutul anului 2000, din foști membri ai trupelor Daft Allison și Ska Burger.
În 2001 apare primul album „Somn”, susținut de câteva piese ce au electrizat publicul („Nu vreau fetițio casă”, „În Mine În Șoaptă”, „Stai”, „Bruce Lee vs Vandam”), iar în 2002 trupa este nominalizată la Best Alterantive Band la Gala Premiilor Industriei Muzicale Românești.
Al doillea album al trupei apare în noiembrie 2006, fiind un produs 100% independent, iar împreună cu videoclipul piesei „Coboară-mă-n rai” regizat de Marian Crișan, ocupă locul 2 în Topul celor mai bune albume alternative ale anului pe site-ul Metalhead.
De-a lungul anilor, Coma susține zeci de concerte în toată țara, prezenți la festivaluri precum Electric Castle, B’Estfest, Peninsula, Coke Live, Stufstock, Roșia Montană, Studentfest Timișoara, Artmania, Festivalul Snowboard Bâlea Lac, Mountain Bike la Poiana Brașov, MotoRock la Ploiești.
Trupa îi reunește în 2015 pe Cătălin Chelemen (voce), Răzvan Albu (tobe), Dan Costea (voce, chitară), Sorin Petrescu (chitară bass), Răzvan Rădulescu (DJ Hefe - scratchuri, efecte, keys) și Matei Tibacu-Blendea (chitară).
Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Diverta, Hard Rock Cafe, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Beraria H, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman, sediul librariei Libmag (Bulevardul I.C. Bratianu, nr. 6, Sector 3), Casa de balet si pe terminalele Selfpay din toata tara.
Online pe www.iabilet.ro, puteti plati cu Cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfarsitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde in tara.