Octombrie 2017 a fost luna în care Gregory și-a lansat cel de-al cincilea album, Nat King Cole & Me. Cu ajutorul lui Vince Mendoze, câștigător a 6 Premii Grammy cu London Studio Orchestra și a band-ului format din pianistul Christian Sands, basistul Reuben Rogers și tobarul Ulysses Owens, Porter rearanjează pe Nat King Cole & Me piese ca: Mona Lisa, L-O-V-E, Nature Boy, The Christmas Song sau Smile. Pentru Porter, influența lui Cole asupra vieții sale are rădăcini adânci. ”Mama spune că atunci când aveam 5 ani am scris un cântecel, l-am înregistrat și i l-am cântat în fiecare seară când se întorcea acasă de la muncă” își amintește Gregory. Atunci când Ruth Porter a auzit pentru prima oară Dreamboat, cântecul compus de Gregory, a exclamat ”Băiete, cânți asemeni lui Nat King Cole.” A fost momentul în care Gregory a căutat în colecția mamei albumele lui Nat King. “Nu a mai existat cineva ca el. A lăsat în urma sa o muzică imensă.” afirmă Gregory cu entuziasm. “E aproape firesc că m-am întors la inspirația mea și la ceea ce pentru mine înseamnă acasă. Adică mama, muzica gospel și Nat King Cole” spune Porter.
Odată cu lansarea albumului, Gregory se bucură și mai mult de aprecierea celor din industrie, find considerat de către New York Times jazz-man-ul momentului. Nu doar vocea sau muzica sa incredibilă au fost un factor hotărâtor, ci și faptul că muzicianul a împărțit scena cu nume ca Van Morrison, Wynton Marsalis, Dianne Reeves, Nicola Conte, Christian McBride, Kenny Barron, Buster Williams și David Murray.
”Uneori nici nu apuc să mă bucur de toată energia de la concerte, aplauzele publicului, mai ales la acele spectacolele unde am împărțit scena cu muzicieni legendari ca Wynton sau Herbie” spune Porter, ”Ei au fost cei care m-au primit cu brațele deschise și mi-au oferit atâta dragoste, lucruri la care nici nu aș fi visat cu ani în urmă”.
Pe 22 aprilie, la Sala Palatului din București, Gregory Porter cântă în premieră piese de pe noul album, Nat King Cole & Me, dar și cântecele sale cunoscute de pe albume ca Take Me To The Alley, Liquid Spirit, Water, Be Good.
Costul unui bilet, în funcție de categorie:
VIP: 99 ron
Categoria I: 79 ron
Categoria II: 59 ron
Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Beraria H, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si pe terminalele self-service ZebraPay din toata tara.
Online pe www.iabilet.ro, puteti plati cu Cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfarsitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde in tara.