Violoncelistul Andrei Ioniță, unul dintre cei mai valoroși artiști afirmați pe scenele lumii în ultimul deceniu și primul muzician român câștigător al Concursului Ceaikovski, Diana Alexe, soprană pe scenele teatrelor de operă din Austria și Germania și George Vîrban, tenor al prestigioaselor scene europene, evoluează la Ateneul Român pentru a susține eforturile Fundației și a oferi șansa altor tineri la început de drum să își urmeze visul. Alături de ei, Orchestra New Hope, dirijată de David Crescenzi.
Protagoniștii Concertului Regal - Andrei Ioniță, Diana Alexe și George Vîrban - fac parte din primele generații de bursieri ai Fundației, iar astăzi sunt nume cunoscute ale scenelor internaționale, de la Carnegie Hall, New York, Londra, Shangai, Munchen până la Viena.
Biletul tău la Concertul Regal reprezinta o donatie pentru sustinerea burselor Tinere Talente.
Organizat anual, începând din 2008, de către Fundația Regală Margareta României, Concertul Regal caritabil a avut loc în mod tradițional în ziua de 25 octombrie, în ziua de naștere a Regelui Mihai I al României, fondator al Fundației alături de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, fiind unul dintre cele mai longevive și de succes evenimente de strângere de fonduri din România. Alături de voi, cei care împărtășesc credința că România are nevoie de artă, muzicieni și artiști vizuali aflați la început de drum vor avea posibilitatea să își dezvolte potențialul și să își urmeze visul.
Eveniment recomandat copiilor peste 12 ani.