Despre:
Vasile Șeicaru este unul dintre numele importante ale muzicii folk românești, cantautor cu o carieră începută la finalul anilor ’60 și legată de câteva dintre momentele definitorii ale genului în România.
Născut în județul Galați, Vasile Șeicaru a fost autodidact la chitară și a debutat ca solist vocal în formația Cristal, înainte ca folkul să devină direcția principală a carierei sale. Între 1978 și 1984 a făcut parte din Cenaclul Flacăra, perioadă în care a devenit cunoscut ca interpret și compozitor, multe dintre piesele sale fiind construite pe versurile unor poeți precum Adrian Păunescu, George Țărnea sau Dan Verona.
De-a lungul anilor, a compus și cântat piese precum „Aruncarea în valuri”, „La adio”, „Antiprimăvara”, „Actorul”, „Iancu la Țebea”, „În orașul cu floare de tei”, „Un înger pereche” sau „Lumea pentru toți”, iar discografia sa include albume precum „Aruncarea în valuri”, „Iubirea noastră”, „Călător, visător”, „Romanță între două trenuri”, „Viața-i viață, banu-i ban”, „În orașul cu floare de tei” și „Rătăcire”.
A colaborat, în diferite perioade, cu artiști precum Ștefan Hrușcă, Victor Socaciu, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Vlady Cnejevici, Zoia Alecu, Nicu Patoi sau A.G. Weinberger și a susținut turnee în România și în străinătate, inclusiv în Germania, China, Coreea, Rusia, SUA, Canada și Suedia.
Cariera sa a fost recunoscută prin numeroase premii, printre care Marele Premiu al Cenaclului Flacăra, Premiul Special al Presei la Festivalul de muzică pop de la Soci, distincții la Premiile Radio România și Ordinul Cultural în Grad de Cavaler.
REGULAMENT
* Accesul copiilor cu vârsta de până la 12 ani inclusiv este gratuit dacă sunt însoțiți de un părinte care deține un bilet valabil de acces. Recomandăm utilizarea căștilor de protecție fonică pentru copii.
Accesul copiilor cu vârsta de până la 16 ani inclusiv este permis în baza unui bilet valabil și dacă sunt însoțiți de un părinte care deține un bilet valabil de acces.
Accesul minorilor cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani este permis în baza unui bilet valabil de acces.
Minorilor le este interzisă servirea şi consumul de băuturi alcoolice.
Este permis accesul cu animale de companie cu condiția respectării regulamentului privind animalele de companie în spațiul public (animalele vor fi ținute în lesă, câinii de talie mare sau rase agresive obligatoriu poartă botniță etc.).
Ai grijă de bunurile tale! Organizatorii/producătorii nu sunt responsabili pentru bunurile participanţilor ori pentru eventuale pagube produse.
Pe durata evenimentului se vor realiza înregistrări audio şi video, care vor fi folosite ulterior pe platformele de social media ale noastre și ale partenerilor, iar unele pot conține, aleatoriu, imaginea sau vocea persoanelor din public. Participarea la eveniment reprezintă acordul implicit pentru folosirea lor în aceste scopuri.
Pe durata evenimentului pot fi folosite lumini cu efect stroboscopic, care cresc riscul declanșării crizelor de epilepsie. Recomandăm persoanelor afectate de această condiție să evite participarea.
Evenimentul poate suferi modificări în funcție de condiţiile meteorologice.
Organizatorii îşi rezervă dreptul de a solicita acte care dovedesc vârsta participanților minori.
Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica regulamentul în conformitate cu prevederile aflate în vigoare.
Contravaloarea biletelor de acces nu poate fi returnată.
Pentru buna desfășurare a evenimentului, organizatorii își rezervă dreptul de a interzice accesul persoanelor care nu respectă regulile de acces.