Evenimentul s-a încheiat, dar încă mai găsești bilete la:
Constanta: Musicalul Mamma Mia
Loredana, Cornel Ilie, Anca Sigartău, Anca Țurcașiu, Adrian Nour, Ernest Fazekas, Ana Munteanu, Sebastian Seredinschi, în rolurile principale
„Mamma Mia!“ - unul dintre cele mai îndrăgite spectacole din lume va ajunge în aceasta toamnă și la Constanța, la Casa de Cultură a Sindicatelor, pe 26 octombrie 2019. Din distribuție fac parte nume celebre și consacrate din lumea artistică românească.
Loredana, Cornel Ilie, Anca Sigartău, Anca Țurcașiu, Adrian Nour, Ernest Fazekas, Ana Munteanu și Sebastian Seredinschi sunt doar câțiva artiști vibranți și iubiți de publicul din toată țara, care vor interpreta rolurile principale în celebra producție. În cele două reprezentații anunțate, artiștii vor dansa și vor cânta alături de spectatori într-o poveste de dragoste romantică plină de energie, entuziasm, amuzament și culoare.
În fiecare zi, în întreaga lume, au loc cel puțin 7 show-uri „Mamma Mia!“ însumând mii de reprezentații jucate în sute de țări de pe șase continente.
Astfel, pe 26 octombrie te așteptăm la Casa de Cultura a Sindicatelor, de la orele 19:30 (reprezentatia va începe la orele 20:00) să vizionezi un spectacol viu, plin de aventură căruia, cu siguranță, nu îi poți rezista. „Mamma Mia!“ înseamnă peste 200 de costume pentru toate cele 17 numere scenografice și o distribuție absolut excepțională:
DISTRIBUȚIE:
Loredana – Donna
Cornel Ilie – Sam
Ecaterina Ladin – Rosie
Anca Țurcașiu – Tanya
Adrian Nour – Bill
Ernest Fazekas – Harry
Ana Munteanu – Sophie
Sebastian Seredinschi – Sky
„Mamma Mia!“ prezintă povestea lui Sophie, o tânără aflată în ajunul nunţii, care îşi doreşte să-şi cunoască tatăl natural şi să fie condusă de acesta la altar. Dar se confruntă cu trei posibile variante! Aşa că decide să-i invite pe micuţa insulă grecească pe toţi cei trei bărbaţi din trecutul romantic al mamei sale, fără a le dezvălui motivul. Lucrurile vor lua întorsături complet neaşteptate, care vor crea multe momente amuzante.
Musicalul „Mamma Mia!“ a fost lansat în 1999 la Londra, în West End și apoi în Statele Unite ale Americii, pe Broadway. Dramaturga Catherine Johnson și producătoarea Judy Craymer au creat acest spectacol inspirându-se din cântecele compuse de Benny Anderson și Bjorn Ulvaeus, foști membri ai formației ABBA. Datorită succesului înregistrat, povestea a fost adaptată pentru marele ecran în 2008, cu actorii Meryl Streep, Amanda Seyfried, Pierce Brosnan, Colin Firth și Stellan Skarsgård în rolurile principale, iar în 2018 a fost lansat și al doilea film Mamma Mia 2.
Prezentul Regulament se aplică pentru spectacolele “Mamma Mia!” organizate de catre FLAT WHITE ECONOMY INVESTMENT SRL intitulata în continuare Organizator.
Prezentul regulament defineşte regulile pe care fiecare participant la eveniment trebuie să le respecte. Prezentul Regulament defineşte drepturile şi obligaţiile ce iau naștere în relaţia dintre Organizator şi Participant odata cu achizitionarea de catre Participant a biletului de intrare la spectacol.
ORGANIZATOR: FLAT WHITE ECONOMY INVESTMENT SRL
CUI: RO36484807, J40/11619/2016
EVENIMENTUL: spectacolul muzical “MAMMA MIA!”
DATA, ORA ŞI LOC DE DESFĂȘURARE: conform datelor anuntate de catre Organizator prin mediile proprii - site, pagina Facebook, Instagram si biletelor puse in vanzare pe site-ul oficial de vanzare de bilete: iabilet.ro.
I. REGULAMENTUL EVENIMENTULUI
a. Prezentul regulament este o înţelegere între organizator şi participant. Regulamentul va fi afișat pe site-ul evenimentului, www.mammamiathemusical.ro, și/sau pe site-ul vanzatorului de bilete și/sau la intrarea în locul de desfășurare a evenimentului.
b. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica oricând acest Regulament, fără o înştiinţare în prealabil a Participantului. Orice modificare va fi afișată pe site-ul evenimentului, www.mammamiathemusical.ro, și/sau pe site-ul vanzatorului de bilete si/sau la intrarea în locul de desfășurare a evenimentului, fiind de imediată aplicare după momentul afișării.
c. Prin cumpărarea unui bilet, Participantul recunoaşte şi se obligă să respecte acest Regulament.
II. BILETE, TIPURI DE BILETE ŞI CUMPĂRAREA BILETELOR
a. BILETE ŞI TIPURI DE BILETE
i. Biletele pot fi cumpărate online, direct de pe pagina oficială a spectacolului, prin operatorul www.iabilet.ro. De asemenea, biletele pot fi cumpărate la casa de bilete a salii unde se va desfăşura spectacolul.
ii. Organizatorul garantează DOAR valabilitatea biletelor vândute de către partenerii săi.
iii. Spectacolul este recomandat persoanelor peste 12 ani.
iv. Persoanele cu dizabilități, precum și însoțitorul acestora, care se inscriu, în prealabil, pe adresa [email protected], atașând și o copie a certificatului de handicap și a certificatului de însoțitor, au acces gratuit, în limita locurilor disponibile şi a facilităţtilor sălilor de spectacol.
IMPORTANT! Este strict interzisă vânzarea sau cumpărarea biletelor sau a invitaţiilor la suprapreţ. Organizatorii îşi rezervă dreptul de a interzice accesul în zona spectacolului a persoanelor care vor fi depistate că desfăşoară astfel de activităţi şi de a confisca invitaţiile, respectiv biletele aflate în posesia acestora. Este interzisă postarea de poze cu bilete sau seriile unice ale biletelor pe rețele de socializare (ex. Facebook etc.). Este interzisă postarea de vânzare a biletelor pe rețele de socializare sau site-uri de orice tip.
v. Accesul la spectacol se face doar pe baza biletului cu cod de bare si numar de inregistrare. Pierderea, avarierea sau distrugerea biletului este responsabilitatea exclusivă a participantului.
b. CUMPĂRAREA BILETELOR se poate face online pe www.mammamiathemusical.ro şi www.iabilet.ro sau la casa de bilete a sălilor unde se va desfăşura spectacolul.
c. RETURNAREA BILETELOR. Biletele cumpărate pot fi înlocuite sau returnate doar in termenii si conditiile stabilte de către iaBilet.ro: https://www.iabilet.ro/terms/
d. SCHIMBAREA PREŢURILOR. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica preţul biletelor fără o înştiinţare în prealabil.
III. PARTICIPAREA LA EVENIMENT:
a. INTRAREA
i. Intrarea se face doar pe la zonele special amenajate, pe baza biletelor cumparate online sau de la casa de bilete a salii unde se va desfasura spectacolul. Toți participanții la eveniment vor avea asupra lor un act de identitate.
ii. În momentul intrării în sala de spectacol, participantul ia cunoştinţă de acest regulament.
iii. Accesul in sala de spectacol se face numai pe baza unui bilet valid, indiferent de varsta participantului.
iv. Accesul in sala este strict interzis dupa inceperea spectacolului.
v. Este interzis accesul cu următoarele: droguri, aparate pirotehnice, sticlă, obiecte contondente, cuţite, material explozibil, toxic sau inflamabil, obiecte care îi pot răni pe ceilalţi etc. În concordonaţă cu legile în vigoare, participanţii nu pot introduce în sala de spectacol următoarele: cuţite, spray paralizant, lanţuri sau alte obiecte care, vizibil reprezintă pericol public sau care, prin utilizarea inadecvata pot reprezenta pericol public. Participanţii nu pot intra in perimetrul sălii de spectacol cu rucsace sau genti de mari dimensiuni, acestia pot avea asupra lor genti de mici dimensiuni. Participanţii nu pot intra cu alcool, mâncare sau cu lichide de orice fel în perimetrul spectacolului (exceptie facand insulina sau alt medicament pentru care se va prezenta o prescriptie medicala).
vi. Participarea la eveniment se face pe proprie răspundere sau pe raspunderea reprezentatilor legali, inclusiv cu privire la persoanele cu boli psihice sau fizice pentru care zonele aglomerate, zgomotele puternice, efecte speciale sonore, vizuale şi audio, reprezintă risc. Astfel, atat participantii, cat si reprezentatii legali ai persoanelor care se afla in situatia de a avea reprezentat legal, își asumă întreaga răspundere pentru prejudiciile ce le-ar putea suferi personal sau persoanele pe care le reprezinta, prin participarea la eveniment. Spectacolul poate include şi puternice efecte de lumină, care ar putea dăuna copiilor sau persoanelor epileptice. Organizatorul informează participanții că este posibil ca în cursul desfășurării evenimentului să fie organizate, activitati privind efectele speciale, iar pentru riscurile de vătămare sau de prejudicii materiale, nu își asumă nicio răspundere.
vii. Accesul cu animale este interzis.
IV. REGULI DE CONDUITĂ INAINTEA SI IN TIMPUL SPECTACOULUI, IN PERIMETRUL SALII DE SPECTACOL, INCLUSIV HOLURI SAU SPATII DE ACCES ÎN SALA DE SPECTACOL
i. Toţi participanţii trebuie să respecte regulile sociale, legile şi cele enumerate în acest Regulament. Participanţilor nu le este permis să desfăşoare activităţi ce ar putea să pună în pericol sau să afecteze în orice mod siguranţa sau drepturile celorlalţi participanţi. Organizatorul nu îşi asumă răspunderea pentru eventualele prejudicii (materiale sau fizice) cauzate prin nerespectarea Regulamentului şi va putea solicita despăgubiri persoanelor vinovate de încălcarea acestuia. Participanţii sunt obligaţi, ca în perimetrul sălii de spectacol, inclusiv holuri, spatii de acces, spaţii conexe etc., să respecte şi să nu distrugă materialele si construcţiile de orice fel.
ii. In timpul spectacolelor, Organizatorul, partenerii Organizatorului sau presa acreditată au dreptul de a înregistra şi fotografia evenimentul. Participanţii iau cunoştinţă de faptul că există posibilitatea de a apărea în astfel de materiale, fără a putea emite pretenţii asupra drepturilor cu privire la respectivele materiale. Organizatorul are dreptul de a folosi aceste materiale, de a le publica pe diverse canale (ex Youtube etc.) şi de a le utiliza în campanii publicitare fără a compensa în vreun fel participantul. Participanţii NU au dreptul să filmeze şi să fotografieze spectacolele. Orice distribuire către public, gratuită sau oneroasă a materialelor filmate este interzisă. Organizatorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate.
iii. Participanţii iau cunoştinţă de faptul că în incinta salii in care se desfasoara spectacolul este interzisă orice activitate comercială sau de publicitate fără acordul scris al Organizatorului.
iv. Minorilor le este interzisă servirea şi consumul de bauturi alcoolice. Consumul de droguri este ilegal şi strict interzis şi va fi pedepsit conform legilor în vigoare.
V. OBIECTE PIERDUTE
i. Obiectele pierdute si care sunt gasite de participantii carora nu le apartin trebuie aduse la zona de Lost & Found (care va fi marcată in holul salii de spectacol). Proprietarii le pot recupera urmând o procedură a Organizatorului care constă în identificarea persoanei şi a obiectului pierdut. După spectacol, Organizatorul va păstra obiectele nerecuperate pentru o perioadă de 3 zile de la momentul predării către zona de Lost & Found şi va încerca returnarea lor către proprietari, in cazul in care acestia ii sunt cunoscuti.
VI. SECURITATE
i. În perimetrul salilor de spectacol, Organizatorul asigură securitatea printr-un partener calificat şi acreditat să facă acest lucru. În timpul spectacolului, participanţii sunt obligaţi să respecte agenţii de securitate, să colaboreze cu aceştia şi să le respecte instrucţiunile în caz de urgenţă. În caz de incidente, de violență sau de punere în pericol a integrității corporale a altor persoane, personalul care asigură securitatea va putea decide evacuarea persoanelor implicate din incinta în care se desfășoară evenimentul fara ca persoana evacuate sa fie despagubita in vreun fel sau sa i se returneze contravaloarea biletului in baza caruia participa la eveniment.
VII. PRIM AJUTOR
i. Pe perimetrul salii de spectacol, există zone de prim ajutor și/sau personal medical, în caz de nevoie.
VIII. GARANŢII ŞI RESPONSABILITĂŢI
i. Datele de desfăşurare a spectacolelor pot fi modificate unilateral de Organizator în caz de forţă majoră sau caz fortuit.
ii. Organizatorul nu isi va asuma responsabilitatea pentru stricăciuni cauzate in perimetrul salii de spectacol si a spaţiilor conexe care nu au fost produse din culpa Organizatorului sau din cauza organizării defectuoase sau neglijente din partea Organizatorului.
IX. SANCŢIUNI
i. Organizatorul are dreptul, cu efect imediat, de a interzice accesul unui participant în sala de spectacol sau de a invita participantul să părăsească sala de spectacol, în cazul încălcării regulamentului prezent sau a unei legi în vigoare din România.
ii. Organizatorul va redirecţiona cazurile de bilete false către organele penale, pentru începerea cercetarii.
X. SEMNE ŞI DREPTURI DE AUTOR
i. Organizatorul are drepturi depline asupra numelor comerciale înregistrate sau nu, siglei, adreselor de e-mail, nume de domenii sau URL, semnelor utilizate în corespondență, e-mail, cărți de vizită și alte materiale, semnelor, logo-urilor, mărci precum şi asupra materialelor, textelor şi a tuturor informaţiilor de pe www.mammamiathemusical.ro sau alte canale care folosesc cele menţionate mai sus în legătură cu spectacolul “Mamma Mia!”. Cele menţionate mai sus nu pot fi copiate, utilizate sau distribuite în scop comercial fără acordul Organizatorului.
ii. Logo-urile, semnele şi celelalte informaţii se află sub proprietatea intelectuală a Organizatorului şi sunt protejate de legile europene în vigoare.
XI. PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
i. Organizatorul NU are acces la baza de date ale participanţilor la specatacolele Mamma Mia!, aceasta este operata de catre IABILET, detalii pe https://www.iabilet.ro/terms/.
XII. CAZ DE FORŢĂ MAJORĂ
i. În caz de război, revoltă, atac terorist, demonstraţii, embargo economic, accident, incendiu, dezastru natural, cutremur, inundaţie, scurt circuit major, epidemii, rezoluţii oficiale sau alte cazuri ce nu pot prevăzute sau nu pot fi controlate de Organizator sau de participant, niciuna dintre părţi nu este obligată să respecte obligaţiile din prezentul regulament.
Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Casa de Balet si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.