„Festivalul Internațional de Muzică Interbelică” reprezintă o premieră culturală europeană, reunind artiști care în țările lor rescriu istoria acestor muzici.
Locatie : Sala Radio, Studioul de Concerte „Mihail Jora” (Strada General H. M. Berthelot nr. 60 - 64)
Ora: 19.30
Ora acees: 19.00
DISTRIBUȚIE:
MIRUNA IONESCU – actrița
VALENTIN ALBEȘTEANU – violonist
IRINA SÂRBU – interpretă de jazz și actriță
ALIN STOICA – tenor
TIBERIU DRAGOȘ OPREA – dirijor
ORCHESTRA SIMFONICĂ ION DUMITRESCU – Râmnicu Vâlcea
TARAFUL DE ORAȘ:
VALENTIN CUCU – pian
NICOLAE PETREA - contrabas
DANIEL MUSTĂȚEA – acordeo
PROGRAM:
POVESTE DIN BUCUREȘTIUL DE ODINIOARĂ
Bucurie şi îngândurare, amieze şi nopţi laolaltă, cântecele Bucureştilor de odinioară reflectă totul, cu candoarea simplităţii. Era epoca muzicii de calitate, cu melodii pline de farmec. Să ne imaginăm dantele, rochii, pălării şi uniforme, oameni liniștiți şi împăcaţi, mergând apoi să asculte cântecele nemuritoare care răscoleau suflete şi iubiri puternice, în universal sonor al grădinilor de vară, al teatrelor, al restaurantelor, al sălilor de spectacol.
Un univers ce încă așteaptă să fie descoperit într-o Poveste din Bucureștiul de Odinioară.
Un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii
Organizator: Asociația ProCultArt, inițiatori: actrița Miruna Ionescu și violonistul Valentin Albeșteanu
Parteneri media principali: Radio România Cultural și TVR Cultural
Parteneri: Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Primăria Capitalei prin Centrul Cultural al Municipiului București - ARCUB, Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, PAID, Fundația „Constantin Silvestri”, Cabinet de avocat Janina Ionescu.
Sponsori: City Grill, ORION Slobozia, Camera Notarilor Publici București, Ibis Style Bucharest City Center
%MCEPASTEBIN%