Horia Brenciu va fi managerul scenei și se va asigura de entertaining-ul evenimentului, iar spectacolul va fi o îmbinare între muzică, filme despre viața și activitatea sărbătoritului, interpretări surpriză ale pieselor sale de către artiști invitați, precum și un concert Mircea Baniciu.
Irina Rimes, Ana Baniciu, Dan Bittman, Cornel Ilie, Alexandra Ungureanu, Radu Almășan, Ovidiu Niculescu, dar și Horia Brenciu ne vor încânta cu vocile lor pe melodiile foarte cunoscute ale lui Mircea Baniciu, iar Adriana Trandafir și Rodica Mandache vor veni cu picanteriile specifice geniului lor artistic. Mani Neumann, Ioji Kappl, Nicu Patoi, Uli Brandt, Vlady Cnejevici, Teo Boar și alți artiști de calibru vor asigura cele mai bune intepretări ale pieselor alese pentru spectacol, iar Cornel Mihalache și Radu Miron Paraschivescu vor întregi programul cu momente speciale create pentru această ocazie unică.
Ultimul album „Best of Mircea Baniciu” și tricouri în ediție limitată vor adăuga valoare evenimentului, iar șampania este din partea casei!
“Gala Stele Românești – MIRCEA BANICIU, 50 de ani de carieră” se va desfășura la date de 22 noiembire 2023 în cel mai important lacaș de cultură al Bucureștiului, Teatrul Național I.L.Caragiale. Gala este un spectacol eveniment, eminament aniversar, sărbătoresc şi relaxat, realizat cu mijloacele artei spectacolului şi ale industriei de entertaining; este o incursiune subiectivă şi sentimentală atât în viața profesională, cât și în cea personală a invitatului, sub forma unui spectacol-concept la care conspiră familia, prietenii de-o viață și partenerii, trecând de la performanțe și provocări, până la cele mai recente momente ale carierei sale.
S-au pus în vânzare un număr limitat de bilete VIP pentru cei care doresc să simtă vibrațiile scenei în primele rânduri. Aceștia au posibilitatea să ia contact cu artistul într-un cadru restrâns, chiar înaintea evenimentului, la un cocktail special unde se pot imortaliza momente unice, autografe pe albumul Best of Mircea Baniciu inclus în acest pachet special, cât și alte surprize oferite de organizator.
# Despre Gala Stele Românești
Este evenimentul dedicat acelor personalităţi care au atins maturitatea profesională, au reprezentat România în lume şi au adus o contribuţie importantă în domeniul lor de activitate. Ei trebuie sărbătoriţi la fel cum sărbătorim un vechi şi bun prieten sau însăşi Ziua Naţională a României.
Bilete prin iabilet.ro
Eveniment găzduit de Teatrul Național I.L.Caragiale
Parteneri media: Agerpres, Cariere, eFemeia
Parteneri: Primaria Capitalei, Arcub
Sponsori: Parmafood, Alira, Alexandra Concept Studio
Organizator: Asociația Mapamond
# Despre Mircea Baniciu
Mircea Baniciu este cantautor și compozitor român, care s-a remarcat în muzica românească la începutul anilor '70 când a devenit solist vocal al formației rock Phoenix. În această formulă a lansat 3 albume - Cei ce ne-au dat nume, Mugur de fluier și Cantafabule, care au ramas referința în muzica românească până astăzi.
După destramarea formației Phoenix, începe cariera solo, timp în care scoate pe piață un EP și 4 albume - Tristeți provinciale, Ploaia, Secunda 1 și Secunda 2. În 1992 a fondat trupa Pasărea Colibri, cu care a cântat timp de zece ani, perioadă în care au apărut pe piață 5 albume și un DVD.
În anul 2014, înființează alături de foștii colegi de la formația Phoenix, super grupul Pasărea Rock unde a participat la lansarea a două EP-uri: Legenda și Călușandra, iar în 2016 la albumul “Legenda”.
Ulterior și-a continuat cariera solo și a lansat trei albume BEST OF - vol 1 (2008), vol 2 (2010) și vol 3 (2023). În vara anului 2023 lanseaza albumul Mircea Baniciu - BEST OF - vol 1, 2 și 3, care conține cele mai bune 40 de cântece ale carierei sale, compuse și interpretate de el însuși.