Evenimentul va avea loc pe 24 martie 2025 și se înscrie în misiunea asociației de a crea o platformă de expresie artistică dedicată valorilor care susțin viața.
Zilnic peste 300 de femei însărcinate aflate în situații dificile se confruntă cu decizia dură dacă să-și nască sau nu copii. Atât Asociația Life Call cât și Pro Vita Iași derulează programe de consiliere și sprijin direct pentru aceste femei ca ele să se simtă în siguranță să dea viața copiilor lor.
Evenimentul de anul acesta de la Iași, inspirat de sărbătoarea Bunei Vestiri, aduce laolaltă, într-un act de solidaritate unic, atât artiști recunoscuți cât și comunitatea locală pentru a contribui la sprijinirea femeilor însărcinate aflate în situații dificile.
Accesul la eveniment se face printr-o donație reprezentând valoarea unui bilet.
Early Bird
În perioada 12.02 – 28.02 cei care doresc să se alăture cauzei Life Call la acest eveniment beneficiază de o reducere de 10% pentru fiecare loc rezervat.
În plus, donatorii care doresc să susțină în mod suplimentar acest proiect o pot face:
- prin donații recurente în contul RO48BTRLRONCRT0532952101 deschis pe numele Asociația Life Call
- pe site-ul asociațieihttps://lifecall.ro/doneaza
- prin SMS la numarul 8835, cu textul INGER și donează recurent 5 euro pe lună
În premieră, începând din acest an, Life Call anunță desemnarea Ozanei Barabancea ca Ambasador public al asociației, un rol prin care va sprijini activ proiectele dedicate mamelor și copiilor în dificultate.
”Aleg să contribui în acest proiect, fiind atașată cauzei lui. Sunt o mamă care şi-a crescut doi copii singură, o mamă care a trecut prin greutăți pe care nu le-a uitat. Întotdeauna voi încuraja mamele să își ducă până la capăt sarcina, pentru că fiecare copil vine cu o pâine. Viața mea s-a schimbat în momentul în care am ales să o aduc pe lume pe Gloria, în condițiile în care toată familia mea m-a descurajat. Eu mai aveam 3 zile până când mai puteam face o întrerupere de sarcină și totuși am ales cu toată inima și cu o bucurie de nedescris să păstrez acest copil care cu adevărat mi-a adus multă, multă bucurie și căreia îi datorez enorm din ceea ce sunt acum”, a declarat mezzosoprana Ozana Barabancea despre implicarea ei în proiectul Life Call.
Evenimentul de la Iași reunește cele mai apreciate voci ale scenelor românești, într-un program artistic creat de regizorul artistic Antoniu Zamfir, directorul Operei din Craiova, între care se numără: mezzosoprana Ozana Barabancea, Orchestra Libris Artis dirijată de maestrul Andrei Racu, Cei 3 Tenori Ieșeni: Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă, tenorul Alin Stoica alături de soprana Stephanie Radu și artista Maria Coman alături de Corul Kinonia, dar și alți invitați surpriză.
Acești artiști se reunesc într-un gest de solidaritate artistică pentru a susține, alături de public sprijinirea femeilor însărcinate aflate în situații dificile.
„Nicio femeie nu ar trebui să se confrunte singură cu greutățile unei sarcini neplanificate. Fiecare copil poate avea șansa de a fi întâmpinat în lume cu dragoste și speranță. Această convingere stă în spatele proiectului nostru comun. Fiecare bilet cumpărat la Gala Bunei Vestiri și orice donație este un pas către schimbarea pe care dorim să o oferim femeilor și copiilor lor, care vor avea șansa unui nou început,” a declarat Adelina Fronea - Președinte Asociația Life Call.
”Pentru noi, Gala Bunei Vestiri este încă un proiect frumos pus la temelia viziunii noastre comune și un mesaj transmis tuturor: orice persoană din România să știe că o femeie însărcinată aflată în nevoie are o șansă de a primi ajutor specializat într-o situație de criză de sarcină, indiferent de context, iar noi suntem aici să îl oferim.” a declarat Pr. Radu Brînză, coordonator Pro Vita Iași
Gala Bunei Vestiri este un eveniment artistic unic care a debutat în București unde anul acesta se află la a IV-a ediție și care a reușit de-a lungul anilor să aducă împreuna peste 1.800 de donatori individuali, companii, artiști și susținători publici, care au contribuit la strângerea unei sume totale de aproximativ 470.000 de lei.
Partenerii ai Galei Bunei Vestiri la Iași sunt Primăria Municipiului Iași, Ateneul Național din Iași, Palas Mall, Anotimpuri în Veranda, Doxologia.ro, Radio Trinitas, Radio Viva Fm, Radio Itsy Bitsy, Adagio Rent a Car și Adagio Auto Leasing.
Despre Asociația Life Call
Asociația Life Call este o organizație non-guvernamentală dedicată sprijinirii mamelor aflate în situații dificile și promovării valorilor vieții. Prin proiectele sale, asociația oferă sprijin material, emoțional și educațional femeilor aflate în criză de sarcină, contribuind la crearea unui mediu sigur și stabil pentru mame și copii.
Despre Pro Vita Iași
Arhiepiscopia Iașilor prin Departamentul Pro Vita desfășoară programe de salvare, protejare și cultivare a vieții, în integralitatea sensului acestui cuvânt. Astfel, proiectele derulate vizează conștientizarea societății cu privire la umanitatea deplină a copiilor nenăscuți, sprijinirea femeilor în criză de sarcină, promovarea valorilor pro-viață, susținerea copiilor și părinților din familii numeroase.