Pe fondul situaţiei generate de pandemia Covid-19, precum şi din nevoia respectării recomandărilor autorităţilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor, Loredana reprogramează concertul din luna noiembrie pentru anul următor, o dată ce va fi anunţată ulterior. Biletele achiziţionate rămân valabile pentru următoarea dată.
Un concept vizionar, unitar, memorabil, AGURIDA 20 se anunţă a fi o producţie grandioasă; o călătorie muzicală fantastică în compania unui grup fabulos de muzicieni talentaţi.
„Dragii mei, pentru că situaţia este cea care este, în mod evident nu ne putem vedea mâine. Pentru noi toţi, sunt momente grele în care cel mai important este să fim sănătoşi şi în siguranţă. Cât de curând voi reveni cu noi surprize, însă, din păcate, la Sala Palatului ne vom putea reîntâlni anul viitor, la o dată pe care o aştept şi eu de la direcţiunea sălii şi pe care v-o voi vomunica imediat ce o primesc.Îmi doresc să fiţi sănătoşi cu toţii, să vă bucuraţi de linişte alături de familie şi să ne vedem cu toţii, cu bine, cât de curând” – LOREDANA.
O artistă cu o carieră remarcabilă, LOREDANA se reinventează în fiecare an și pentru fiecare generație. Timp de peste trei decenii, Loredana a cântat despre iubire în nenumărate genuri și stiluri, fie că a interpretat muzică pop, rock, populara,jazz, jamparale, blues sau musical. A căutat în muzica sa toate definițiile, nuanțele și semnificațiile cuvintelor care exprimă cele mai misterioase și puternice stări sufletesti: iubire, dragoste, dor, nostalgie. La mai bine de trei decenii de carieră, 24 de albume, peste 600 de cântece, si peste 2000 de concerte, Loredana se întoarce în universul Aguridei, un tărâm fantastic, o alegorie de simboluri şi tradiţii româneşti.
În anul 2000, apare albumul “Agurida”, un material manifest, în dulcele stil clasic, tradiţional, inspirat de marea artistă Maria Tănăse, din dorinţa de a readuce puritatea şi frumuseţea muzicii româneşti pe piedestalul pe care îl merită si in fata noii generatii. Albumul Agurida a fost lansat printr-un concert live ce a devenit peste ani emblematic, proiect regizat de regretatul Ducu Darie şi dirijat de violonistul Marin Alexandru. Albumul a născut un concept și o trupă ce aveau să facă istorie, BANDA AGURIDA, alături de care Loredana călătorește de 20 de ani în inimile românilor de pretutindeni.
Spectacolele Loredanei de la Sala Palatului și turneele naționale au atras în fiecare an zeci de mii de spectatori în toată țara. Dupa 6 spectacole concept și două musicaluri de mare succes, Mamma Mia și We Will Rock You, artista și banda ei se întorc la Sala Palatului pentru un concert aniversar și un spectacol dedicat spiritului AGURIDEI. De la pop, la folclor, rock, jazz, alternativ, electro dance, într-un carusel sublim, un periplu sonor complet, fiecare spectacol Loredana este un fusion extravagant, armonic şi elegant, susținut cu virtuozitate de artiștii talentați din banda Agurida.
Spectacolul Agurida este susţinut de către Reciclad’Or, organizaţie specializată în implementareaobligaţiilor privind răspunderea extinsă a producătorilor. RECICLAD`OR, partenerul green al evenimentului, va oferi experienţe eco, inedite şi va încuraja publicul să se distreze şi să recicleze, printr-o serie de activări de conştientizare şi informare privind mediul înconjurător.
Biletele sunt disponibile exclusiv în reţeaua IaBilet, accesând link-ul următor:https://www.iabilet.ro/bilete-loredana-agurida-20-50567/.
Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.