Open doors: ora 19:00.
Accesul la concert se va face exclusiv pe baza certificatului verde COVID-19. Acesta este disponibil pentru:
• persoanele vaccinate cu ambele doze și care au împlinit 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
• persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV2.
Certificarul verde COVID-19 se poate descărca de aici: https://certificat-covid.gov.ro
Suntem obligați să verificăm aceste documente la acces.
Este obligatorie purtarea măștii de protecție pe toată durata evenimentului.
........
Prefigurat de single-urile ”Who”, ”Rogue” și ”Simple”, EP-ul IMMERSIA explorează un sound indie/ art pop modern. Cele 5 piese au fost interpretate live în mijlocul pădurii din Parcul Natural Comana în concertul IMMERSIA Live, a cărui filmare este disponibilă gratuit pe canalul de YouTube al Luciei și pe platforma Overground Showroom.
Lucia - Simple (IMMERSIA Live)
https://youtu.be/fKGklz9rLjI
„Proiectul IMMERSIA a pornit ca un copil de pandemie, născut din nevoia de a ne apropia din nou de public printr-un material care să facă oamenii să se simtă de parcă ar fi din nou acolo cu noi. EP-ul de 5 piese și filmarea ‘IMMERSIA live’, varianta lui live electroacustică filmată în mijlocul pădurii Comana, au fost co-finanțate de către AFCN, reușind cu sprijinul lor să ducem la capăt ideea pe care o coceam de ani întregi: un material captivant, de ascultat în tihnă, un microcosmos în care oamenii să se poată pierde sau, după cum spune și titlul, imersa complet. Din motivul ăsta, varianta live a fost gândită, înregistrată, mixată și masterizată pentru a fi ascultată în căști, în așa fel încât spațialitatea sunetului să teleporteze pentru 20 de minute ascultătorul acolo, alături de noi.” – Lucia
EP-ul IMMERSIA conține piesele: Simple (THE CALCULATION), Who (THE ANIMAL), Rogue (THE FLIGHT), Backseat (THE NOISE) și All of the Worlds (THE END). Fiecare dintre ele este însoțită de un artwork dedicat cu reprezentări vizuale randate 3D de către artistul vizual Matei Băcanu (@unmatei).
Albumul este disponibil pentru streaming și download pe toate platformele de distribuție digitală.
EP-ul IMMERSIA a fost înregistrat și mixat la Unda Recording avându-i ca producători pe Alexei Țurcan și Dan Georgescu și masterizat de Emil Dragomirescu la Tides Audio.
Despre Lucia
Probabil primul star YouTube al României, Lucia a debutat în 2012 cu single-ul „Silence” – acesta aducându-i peste 27 de milioane de vizualizări și legiuni de fani în toată lumea. A semnat cu casa de discuri independentă Global Records în același an, continuând apoi să exploreze un sound indie-pop modern, construindu-și o nișă sonoră proprie și lansându-și albumul de debut „Silence” în 2015.
Mult-așteptatul album următor al Luciei, „Samsara”, lansat în 2018, se prezintă ca o meditație asupra naturii vieții, a morții și a ciclurilor renașterii, toate văzute din diverse perspective. O temă grea pentru un album indie / art-pop este abordată însă într-un fel subtil și luminos; prin vocea ei delicată, dublată de versurile sincere, Lucia reușește să exprime întrebări și experiențe universale, făcând din „Samsara” o călătorie cu care oricine se poate identifica. Dacă adăugăm orchestrațiile cu gust, cu linii bogate de pian, viori elegante și beat-uri electro îndrăznețe, obținem un release de pop contemporan foarte relevant, demn de a sta pe raftul de muzică alături de Birdy, Aurora sau Regina Spektor.
Biletele se gasesc in format electronic pe
www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.