ReVIN RUSII - THE RED GUARD CHOIR
joi, 18 octombrie '18, ora 20:00
Ansamblul coral THE RED GUARD CHOIR, dirjijat de generalul Viktor Eliseev încă din anul 1974, își continuă misiunea cu același profesionalism desăvârșit și revine în toamna acestui an pe scenele din România cu o nouă producție artistică. Pe 18 octombrie, esența culturii rusești va fi însuflețită de muzicienii ruși în cadrul unui spectacol de gală, ce va avea loc la Sala Palatului din Capitală, începând cu ora 20:00.
Maestrul GHEORGHE ZAMFIR, unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, mesager al poporului român, care a străbătut ca-ntr-un zbor, asemănător CIOCÂRLIEI, toate continentele globului pământesc, fiind deopotrivă sursă de inspirație pentru numeroși muzicieni de notorietate mondială, va adăuga un plus de culoare și emoție momentelor muzicale din programul spectacolului de la București, în calitate de invitat special.
Pe lângă melodiile tradiționale din folclorul rusesc, cântecele patriotice de război, hiturile internaționale sau arii din opere celebre, care vor încânta publicul pe parcursul celor două ore de spectacol, interpretările maestrului GHEORGHE ZAMFIR la nai în acompaniamentul grupului THE RED GUARD CHOIR vor demonstra încă o dată că muzica este universală, că are dimensiune spirituală, că unește oamenii și nu ține cont de hotare.
Mai multe detalii