Soliști Laura Eftimie, Doru Iftene, Marius Eftimie, Stela Sîrbu, Mădălin Băldău, Cristian Caragea, Adrian Pîrlea, Iulian Bratu, Ionela Duma, Ionuț Neagu.
Conducerea muzicală Tiberiu Dragoș Oprea
Maestru cor Adrian Stanache
Orchestra, Corul și Baletul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”
Traviata a fost inspirată de Rose Alphonsine Plessis (1824-1846) (născută în satul Nonant, nu departe de orașul Bayeux din Franța), care a fugit de acasă la vârsta de 13 ani. Ajunsă la Paris fără bani, a început să practice prostituția. La 18 ani devenise deja o cunoscută ca una din cele mai scumpe curtezane (care în limba italiană se numește „traviata”). Spre a scăpa de urmărirea familiei, și-a schimbat numele de fată în Marie-Duplessis. În această perioadă, l-a cunoscut pe scriitorul Alexandre Dumas-fiul (1824-1895), care s-a îndrăgostit de ea și cu care a întreținut strânse legături amoroase.
Legătura lor au continuat chiar și după căsătoria ei, până la prematura ei moarte, în urma unei tuberculoze, la data de 3 februarie 1846, la vârsta de numai 22 ani. Sicriul ei, acoperit cu o mulțime de camelii, floarea ei preferată, a fost depus în cimitirul Montmartre. În anul 1848, Alexandre Dumas fiul a
publicat romanul „Dama cu camelii”, roman puternic autobiografic, care a servit apoi ca sursă de inspirație pentru libretul operei lui Giuseppe Verdi, La Traviata, cu singura diferență că în operă,personajul feminin apare sub numele de „Violetta Valery”.
Spectacolul incepe la ora 19.00.