După ce au cucerit publicul celor mai importante centre culturale, premii importante la marile concursuri internaționale, Andreea și Răzvan se vor afla, în luna noiembrie, în primul turneu național, alături de vioara Stradivarius „The Queen” 1729.
Răzvan și Andreea Stoica sunt frați și de aproape 15 ani locuiesc în Olanda, unde și-au finalizat studiile (la Conservatorul din Amsterdam).
Andreea este pianistă și în cariera solistică a colaborat cu numeroase orchestre din Europa, Asia, SUA. Cântă alături de fratele ei încă din 1996, când au format DUO Stoica.
Răzvan Soica este violonist și în anul 2008, ca urmare a câștigării concursului Strad Prize, are în drept de folosință vioara Stradivarius „The Queen”.
Pe lângă valoarea dată de sunetul specific creat de Antonius Stradivari, existența viorii „The Queen” 1729 este strâns legată de nume mari ale violonisticii precum Paganini, Bazzini, Ernst etc.
În anul 2010 Răzvan Stoica a pus bazele Kameratei Stradivarius – orchestră de cameră care, încă de la primele apariții a atras atenția publicului datorită sunetului specific creat și cu ajutorul instrumentelor a căror vârstă este aproape la fel de înaintată ca a viorii Stradivarius „The Queen”.
Turneul STRA DI VA RIUS – Bach, primul turneu național al DUO Stoica, este foarte așteptat de melomanii din întreaga țară care au avut ocazia să îi asculte pe cei doi la Radio, sau în (puținele) intervenții media.
Locațiile în care DUO Stoica va poposi alături de Kamerata Stradivarius sunt:
- Sibiu, Sala Thalia (20 noiembrie)
- Brașov, Sala Patria (21 noiembrie)
- Craiova, Filarmonica Oltenia (28 noiembrie – în cadrul Festivalului Internațional Craiova Muzicală)
- Călărași, Sala Barbu Știrbei (29 noiembrie)
În locațiile de mai jos, DUO Stoica va susține recitaluri:
- București, Cinema Băneasa, Sala Studio (16 noiembrie)
- Tecuci, Ateneul (18 noiembrie)
- Iași, Aula Bibliotecii Universitare „Mihai Eminescu” (2 decembrie)
- Buzău, Teatrul Național „George Ciprian” (4 decembrie)
În repertoriu, publicul va regăsi cele mai îndrăgite concerte compuse de J.S. Bach, totodată având ocazia să-l (re)descopere pe compozitor ca o personalitate nicidecum monotonă sau plictisitoare, ci dimpotrivă, un muzician ale cărui capodopere au păstrat noutăți pentru fiecare generație, astfel trecând cu brio testul timpului.