Straini in Viitor
sâmbătă, 7 decembrie, ora 20:00 acces de la 19:00
De câte ori ni s-a interzis ceva, am făcut-o pe ascuns.
La ce suntem dispuşi să renunţăm pentru promisiunea unei vieţi pline de confort şi de fericire? Şi dacă proiectul acesta s-ar numi „transpunere” şi ar presupune renunţarea la contactul cu lumea, cu vietăţile şi cu natura, ar merita acest sacrificiu doar ca totul să se transforme în senzaţii, iar ele să se declanşeze în noi doar prin apăsarea unui buton? Suntem oare dispuşi să renunţăm la libertate şi la tot ceea ce înseamnă lumea aşa cum o ştim noi?
Mai multe detalii