Conform tradiției stabilite de fani încă de la început, trupa Sarmalele Reci serbează fiecare an de activitate printr-un concert altfel.
Membrilor actuali li se alătură muzicieni care au fost sarmaliști de-a lungul timpului. După douăzeci de ani, Mihai Iordache și saxofonul lui revin în trupă pentru un concert unicat.
„Violeta”, „Țara te vrea prost”, „Gașca de la bloc”, „La televizor”, „Dacă n-ai fi tu”, „Prostia la putere”, „Șpriț de vară” ș.a.m.d. vor răsuna în varianta electrică sau acustică, în interpretări variate, unele surprinzătoare chiar și pentru fani.
Muzica Sarmalelor Reci este un amestec original şi eclectic de rock’n’roll, funk, jazz şi folclor. Versurile lor, scrise cu artă şi forţă în limba română, sunt considerate drept cele mai originale şi mai emblematice pentru societatea românească post ‘90.
„Noi ne-am dorit să fim un fel de lăutari de oraș, care să îi distreze pe oameni cântându-le despre viața lor familiară și reflectând realitatea într-un mod poetic. Nu încercăm să o cosmetizăm, să o falsificăm, ci să aratăm cum stau lucrurile, dar nu pe un ton vulgar.” (Zoltan Andras)
Inițiată ca o trupă de protest social, simbol al civilizaţiei cu parfum caragialesc, al frustrarilor lui Bulă, care face haz de necaz în ţara lucrurilor bine făcute şi neterminate, Sarmalele Reci își păstrează actualitatea, cântecele lor potrivindu-se cu starea de fapt de acum, la fel de bine ca în ultimii douăzeci și șase de ani.
Marți, pe 8 octombrie, la Expirat, Sarmalele Reci se prezintă în formula Zoltan Andras, Emil Viciu, Mircea Laszlo Horvath, Ciprian Almășan, Bogdan Valentin Bereucă, Florin Dumitrescu, Mihai Iordache, Adrian Tetrade, Gabriel Drăgan, Alexandru Grăjdeanu, Alexandru Nichita.
YouTube: https://www.youtube.com/user/sarmalele
Cântat de Radio Guerrilla.
Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Casa de Balet si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.