„Venim la Timișoara cu noul nostru album. El este povestea ultimilor noștri doi ani. Povestea unei găsiri și a unei superbe rătăciri. Nu, nu îl vom lansa pe CD, ci într-o formă despre care abia așteptăm să vă povestim. Albumul ăsta nu s-a născut la sală sau în studio. El a prins viață prin bucătării, mașini, popasuri, camere de hotel sau la noi în curte. Am învățat odată cu el ce îi trebuie și cum ne place să-l creștem, ce fel de album vrem să fie când o să fie mare. Încă puțin și vom putea să-l lăsăm singur pe-afară. Deschidem ușa pe 28 aprilie, la Manufactura.”
EYEDROPS și-a început povestea în 2012, cu piese în limba Engleză. Odată cu anul 2015 și cu îmbrățișarea limbii române ca mediu de exprimare, trupa și-a consolidat propria poziție pe piața românească de muzică alternativă, lansând piese ca „Spre Soare”, „Prezent”, „Bicicleta” sau „Mai Stai".
Concertele EYEDROPS au fost descrise ca fiind, în mod paradoxal, energizante și generatoare ale unei stări de puternică melancolie, iar discursul băieților este caracterizat de o surprinzătoare și simplă sinceritate. Temele abordate în cântecele EYEDROPS sunt cu precădere de natura socială și spirituală, cu un puternic accent pe tema renunțării la frică, în toate formele ei.
Pe 24 aprilie 2017, EYEDROPS au lansat primul lor album, intitulat „PREZENT”. Imediat după aceasta, trupa a lansat un nou concept de concert: Silent Concert – o premieră totală, un concept ce presupune un alt mod de a asimila experiența live și de a relaționa cu publicul. Cu această ocazie, în noiembrie 2017, formația Eyedrops a susținut un discurs în cadrul TEDx Sibiu, prezentându-și astfel noul concept.
În 2019, trupa EYEDROPS a anunțat începerea celui de-al doilea album - Albumul Fără Sfârșit - care va fi un lung șir de piese lansate pe măsură ce sunt compuse, și care se va întinde pe întreaga existență a trupei.
Un eveniment marca BandBook by Munteanu.